Șoferi beți, prinşi în trafic de polițiștii giurgiuveni! „Campionul” a avut 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat!
Câţiva conducători auto au fost sancţionaţi, trezindu-se cu permise de conducere suspendate sau cu dosare penale în urma unei actiuni, ce viza depistarea şoferilor beţi din trafic, desfăşurată de Serviciul Poliţiei Rutiere Giurgiu.
Astfel, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Giurgiu – Biroul Rutier au depistat un tânăr, de 31de ani, din comuna Colibași, în timp ce conducea un autovehicul marca Volkswagen pe Drumul Județean 412, în localitatea Colibași, sub influența băuturilor alcoolice, fapt atestat de aparatul alcooltest care a indicat valoarea de 0,43mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul autoturismului a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Giurgiu unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii Biroului Rutier au întocmit în cauză un dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influenta alcoolului.
Polițiști din cadrul Poliției Oraș Bolintin Vale l-au depistat pe D. S., de 49 ani, din comuna Găiseni, în timp ce a condus pe strada Rondoului, din localitatea Căscioarele, un autoturismul Ford, având o alcoolemie de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii rutieri de la Poliția Oraș Bolintin au întocmit în cauză un dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influenta alcoolului.
Polițiști din cadrul Serviciului Rutier l-au depistat pe M. I., un bărbat de 52 ani, din comuna Oinacu, în timp ce conducea pe Drumul Județean 507, pe raza localității Braniștea, un autoturism marca Alfa Romeo aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Județean de Urgență Giurgiu unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii Serviciului Rutier au întocmit în cauză un dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influenta alcoolului.
Polițiștii Biroul Rutier de la Poliția Municipiului Giurgiu l-au depistat pe D. V., un bărbat de 56 ani, din municipiul București, în timp ce conducea un autoturism marca Hyundai pe Drumul Județean 411, în comuna Valea Dragului, sub influența băuturilor alcoolice, fapt atestat de aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la Centrul de Permanență Colibași, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenta alcoolului.
Polițiștii Biroul Rutier de la Poliția Municipiului Giurgiu l-au depistat pe M. A., un tânăr de 35 ani, din municipiul București, în timp ce conducea un autoturism marca Audi pe Drumul Județean 411, în localitatea Hotarele, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, fapt atestat de aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Giurgiu unde i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabiliri alcoolemiei. În cauză a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenta alcoolului.
Polițiști din cadrul Secției nr.6 de Poliție Rurală Mihăilești și jandarmi din cadrul I.J.J. Giurgiu l-au depistat pe S. D., un tânăr de 30 de ani din comuna Grădinari, în timp ce conducea autoturismul pe Drumul Județean 412A, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, fapt atestat de aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la Centrul de Permanență Colibași, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenta alcoolului.













