„Solidaritatea Sanitară” – referendum privind declanşarea grevei
Referendumul este în curs de desfăşurare pe platformele online ale organizaţiei, având ca subiecţi în special angajaţii care au semnat pentru grevă pe listele FSSR, dar şi ceilalţi angajaţi din sectorul public de sănătate. Acesta vine după finalizarea protestelor de avertisment, desfășurate în stradă și în curtea spitalelor. Astfel că, la final, toţi angajaţii sunt invitaţi să evalueze relevanţa şi impactul creşterii salariilor de bază asupra venitului salarial individual şi să decidă în privinţa declanşării grevei, respectiv participării la grevă.
Referendumul se desfășoară înainte de întrunirea Consiliului de Coordonare al federației şi evaluează intenția/dorința/disponibilitatea angajaților de a participa la grevă după aceste creșteri ale salariilor de bază.
„Deoarece dorim ca decizia fiecărui angajat să fie una informată (fiecare angajat să înțeleagă corect impactul creșterii salariilor de bază asupra veniturilor sale salariale), pentru desfășurarea referendumului, Federația „Solidaritatea Sanitară” a construit și utilizează calculatorul veniturilor salariale, un instrument inovativ de evidențiere a chipului pe care-l are realitatea veniturilor salariale la nivelul fiecărui profesionist din sănătate, permițând înțelegerea și decizia informată.
Calculatorul veniturilor salariale din sănătate include și impactul pe care-l are creșterea salariilor de bază din ultima Ordonanță de Urgență (OUG nr. 19/2024) asupra veniturilor angajaților, au precizat reprezentanţii federaţiei.
Consiliul de Coordonare al Federației „Solidaritatea Sanitară” se întrunește luni, 18 martie 2024.
Calculatorul veniturilor salariale din sănătate are acum caracter public, el putând fi accesat de toți cei interesați de veniturile salariale din sănătate”, se arată în comunicatul citat.
Ulterior acestui comunicat, într-o postare pe pagina sa de Facebook, organizația le recomandă angajaților pe care-i reprezintă să verifice dacă intră în categoria salariaților care, în noile condiții, pierd indemnizația de hrană și voucherele de vacanță.
Consiliul de Coordonare al Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” se întruneşte luni. Aici poate fi accesat linkul către calculatorul de salarii.













