Get Adobe Flash player
+37
°
C
+38°
+23°
Giurgiu
, 22
+39°+24°
+39°+23°
+37°+21°
+39°+23°
+38°+21°
+39°+21°
Prognoză pe 7 zile

Arhive

Tânăr giurgiuvean arestat preventiv 30 de zile, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni la regimul rutier

La data de 14 februarie a.c., ora 03.30, pe strada Poarta Luncii, din orașul Bolintin Vale, polițiștii din cadrul Poliției oraș Bolintin Vale au oprit pentru control un autoturism, condus de către un tânăr, de 23 de ani, din comuna Bucșani – informează IPJ Giurgiu.

În urma verificărilor efectuate, a reieșit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Fiind testat cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost transportat la spital, pentru recoltarea probelor biologice de sânge.

De asemenea, polițiștii au constatat faptul că autoturismul condus nu era înmatriculat și ar fi avut aplicată o plăcuță de înmatriculare care aparținea unui alt autoturism.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare.

La data de 17 februarie a.c., pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale, tânărul a fost reținut, pentru 24 de ore.

Astăzi, 18 februarie a.c, instanța de judecată a dispus, față de acesta, măsura arestării preventive, pentru 30 de zile.

Advertisement

Arhive