Un tânăr giurgiuvean, de 19 ani, RĂNIT GRAV în urma unui ACCIDENT RUTIER! (FOTO)
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu, comisar şef Cristian Şuţă, aseară, la ora 18:30, pe DN 5C, în afara localităţii Malu, s-a produs un ACCIDENT RUTIER.
Un tânăr, de 19 ani, din localitatea Vedea, în timp ce conducea un autoturism Opel, nu a adaptat viteza într-o curbă, a pierdut controlul direcției de mers, a pătruns pe contrasens, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat.
La fața locului s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Giurgiu.
Şoferul autoturismului a suferit leziuni corporale grave – o plagă la nivelul gâtului și leziuni la nivelul membrelor inferioare, potrivit ISU Giurgiu – şi a fost transportat la spital.
„A fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, a precizat, pentru „Giurgiuveanul”, comisar şef Cristian Şuţă.