Tânăr giurgiuvean prins în trafic, fără permis și sub influența alcoolului, a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge. Poliţiştii i-au întocmit dosar penal
Un tânăr, din comuna Frătești, este cercetat penal de polițiști după ce a fost depistat conducând autoturismul pe drumurile publice fără să posede permis și a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Sâmbătă, 26 decembrie a.c., în jurul orei 02.05, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Giurgiu aut depistat un tânăr de 26 ani, din comuna Frătești, satul Remuș, în timp ce conducea autoturismul pe Bd. Mihai Viteazul, din municipiul Giurgiu, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Persoana depistată a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,63 mg./l. alcool pur în aerul expirat, însă a refuzat sa-i fie recoltate probe biologice de sânge.
În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de „refuz de prelevare mostre biologice” și ”conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere”.













