O tânără de 23 de ani a murit la Spitalul Judeţean Giurgiu! Poliţia aşteaptă rezultatul necropsiei
Două familii din comuna giurgiuveană Frăteşti s-au luat la ceartă, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe fondul unor datorii. Patru persoane au fost rănite în altercația produsă, în care s-au folosit obiecte înţepătoare şi bâte, spun poliţiştii.
Una dintre cele patru persoane, care au ajuns la Urgenţe, o tânără de 23 de ani, a decedat la Spital, trei zile mai târziu, marţi seara, 1 iulie 2014, deşi, potrivit anchetatorilor, rănile nu au fost de aşa natură încât să ducă la decesul fetei.
Medicii legişti efectuează în prezent necropsia tinerei de 23 ani, iar rezultatul este aşteptat de oamenii legii pentru a stabili cauza clară a morţii acesteia.
În cauză, poliţiştii giurgiuveni au deschis un dosar penal pentru violare de domiciliu, loviri şi alte violenţe.
Vom reveni cu detalii.