Get Adobe Flash player
ziare.antena3.ro

Arhive

Tineri giurgiuveni cu care ne mândrim! Astăzi vi-l prezentăm pe avocatul Laurenţiu Stoica, membru al Baroului Bucureşti

Într-o lume în care evenimentele negative ţin capul de afiş al ziarelor şi televiziunilor, noi ne încăpăţânăm să prezentăm şi lucruri pozitive. Continuăm, aşadar, un proiect mai vechi de-al nostru de promovare a valorilor oraşului, care, de-a lungul timpului, s-au remarcat în comunitate prin activitatea profesională.

Avocatul Laurenţiu Stoica este unul dintre tinerii cu care Giurgiul se mândrește.

Atât școala gimnazială, cât și liceul, le-a absolvit, evident, în Giurgiu.

Ulterior, a urmat cursurile Facultății de Drept, fiind un student eminent, apoi studiile postuniversitare de master, cu specializarea “Carieră Judiciară”.

Ȋncă de pe băncile facultăţii, ştiind că va alege drumul avocaturii, s-a preocupat de acumularea unui bagaj de informaţii cȃt mai complex, participând la diferite stagii de practică şi seminarii.

După o muncă asiduă, a promovat examenul de admitere în profesia de avocat, devenind astfel membru al Baroului Bucureşti.

Ulterior accederii în profesia de avocat, a avut șansa de a colabora cu avocați de prestigiu, acest lucru ajutându-l foarte mult să-şi consolideze experiența profesională aducându-şi un aport însemnat în soluționarea cu succes a majorității cauzelor ce i-au fost încredințate.

„Am hotărât să-mi continui activitatea în mod independent, ca titular al propriului cabinet de avocatură, participând la reprezentarea clienților în litigii de drept penal, drept contravențional, dreptul familiei, drept civil etc introducând în practică propriile mele viziuni și reușind astfel să conturez o nouă perspectivă a serviciilor avocațiale existente pe piața din România”, ne-a declarat tânărul avocat giurgiuvean.

Dacă doriţi să îl contactaţi pe avocatul Laurenţiu Stoica o puteţi face la telefon 0766.211.918, sau prin pagina personală de Facebook https://www.facebook.com/laurentiu.stoica07/

Vasile Arcanu

Arhive