Tomograf nou la Spitalul Județean Giurgiu
Spitalul Județean de Urgență din Giurgiu va fi dotat cu un nou aparat de tomograf dar și cu un sistem informatic PACS (tehnologie medicală de imagistică utilizată pentru stocarea, recuperarea, prezentarea şi partajarea imaginilor produse prin radiografie, scanare CT, RMN etc).
Achiziționarea noii aparaturi va fi posibilă după ce Ministerul Sănătății a încheiat un contract în valoare de 250 de milioane de euro cu Banca Mondială. Noile achiziții vor ajunge la unitatea medicală din Giurgiu în primăvara acestui an. La Ministerul Sănătății vor fi semnate astăzi documentele necesare pentru achiziționarea noii aparaturi cu care va fi dotat spitalul.
Bani de la Banca Mondială
Ministrul Sănătăţii va semna marţi, 9 ianuarie 2018, contractele pentru achiziţia unui număr de 14 echipamente Computer Tomograf (CT) şi 24 aparate de Rezonanţă Magnetică (RMN) cu care vor fi dotate mai multe spitale judeţene de urgenţă şi din Bucureşti (….) care nu deţin aceste echipamente”, reiese dintr-un comunicat de presă transmis de către Ministerul Sănătăţii.
De asemenea, ministerul va mai achiziţiona şi 21 de sisteme informatice PACS (tehnologie medicală de imagistică utilizată pentru stocarea, recuperarea, prezentarea şi partajarea imaginilor produse prin radiografie, scanare CT, RMN etc).