TRAGEDIE. Un giurgiuvean și-a pierdut viața într-un incendiu…
Un bărbat, în vârstă de 80 de ani, și-a pierdut viața într-un incendiu care i-a cuprins locuința. Tragedia s-a produs în această seară, în localitatea Brăniștari – informează ISU Giurgiu.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Călugăreni și Stației Colibași, cu două autospeciale de stingere. Aceștia au constatat faptul că incendiul se manifesta generalizat, bărbatul fiind găsit într-una dintre încăperi, sub tavanul prăbușit.
Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 50 mp. Pompierii au reușit să împiedice propagarea flăcărilor la anexe și la casa vecinilor.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost jarul căzut din sobă pe materialele combustibile din apropiere.
Pentru a preveni incendiile, trebuie respectate următoarele măsuri:
– amplasaţi în faţa sobelor cu lemne o cutie metalică: aceasta va asigura protecţia faţă de căderea accidentală, direct pe podea, a lemnelor aprinse sau a jarului, care ar putea incendia materialele combustibile din apropiere;
– nu puneți materiale combustibile în spaţiile dintre sobă şi perete;
– nu folosiţi alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba și evitaţi supraîncărcarea acesteia;
– nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului;
– în timpul funcționării, nu lăsați ușa sobei deschisă;
– depozitați cenuşa şi jarul provenite de la sobe într-un loc special amenajat.
Jăratecul nestins nu trebuie aruncat în apropierea casei, a adăposturilor animalelor, a magaziilor de lemne sau de furaje.














Lasă un răspuns