Uite ce posturi de procurori şi judecători sunt la Giurgiu!
Institutul Naţional al Magistraturii organizează concurs de promovare efectivă şi pe loc a judecătorilor şi a procurorilor în funcţii de execuţie. La Giurgiu au fost puse la bătaie un post de judecător la Tribunalul Giurgiu şi trei de procurori la Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu.
Astfel, a fost scos la concurs un post vacant la Secţia civilă a Tribunalului Giurgiu, specializarea necesară pentru ocuparea postului vacant fiind dreptul civil. Candidaţii pot depune depune cererile de înscriere până pe data de 26 septembrie. Pe 15 octombrie se va afişa lista candidaţilor care îndeplinesc condiţiile legale de participare la concurs. Cei respinşi pot formula contestaţii în perioada 16-17 octombrie, urmând ca în perioada 21-25 octombrie Secţiile de judecători şi procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii să soluţioneze contestaţiile. Pe 4 noiembrie se va afişa lista finală a candidaţilor care îndeplinesc condiţiile de participare, iar pe 10 noiembrie se vor susţine probele. Între 11 şi 12 noiembrie se pot formula contestaţii, iar pe 26 noiembrie vor fi afişate listele finale cu notele candidaţilor.
Marcela Petcu