Val de „fum” în Giurgiu
Giurgiuvenii care locuiesc în zona centrală, sau în alte cartiere din oraş, au văzut că în aceste zile parcurile şi spaţiile din jurul blocurilor sunt cuprinse de valuri de „fum”. Nu este vorba însă de incendii, ci de acţiuni de dezinsecţie împotriva ţânţarilor şi căpuşelor.
Dezinsecția la sol împotriva țânțarilor și căpușelor a fost reluată pe 4 mai, prima zonă vizată fiind bulevardul București.
În zilele următoare, echipele care împrăştie insecticidele vor acţiona pe bd. București, partea cu Parcul Mihai Viteazu, CFR, Centru, Policlinică și Alei. Vor urma cartierele Istru, Obor și zona Steaua Dunării, dar și celelalte zone din oraș.
Acţiunea de dezinsecție a demarat din 24 aprilie, dar a fost sistată pe 30 aprilie din cauza vremii nefavorabile.
Stropirile la sol vor fi efectuate în parcuri, scuaruri, vegetația din jurul blocurilor. Intervalele orare în care se desfășoară lucrările de dezinsecție sunt 6.30 – 10.00 și 18.30 – 23.00.
Autorităţile spun că substanțele insecticide nu reprezintă un pericol pentru populaţie, fiind avizate de Ministerul Sănătății.
Marcela Petcu













