Vântul puternic a rupt copaci în municipiul Giurgiu
Echipele din cadrul societăților Giurgiu Servicii Publice și Giurgiu Servicii Locale sunt pe teren pentru degajarea copacilor care s-au rupt din cauza vântului foarte puternic, informează Primăria Municipiului Giurgiu.
Din cauza fenomenelor meteorologice, în prezent, este afectat și iluminatul public stradal aferent șoselei București, pe partea dreaptă.
Pentru a evita evenimentele nedorite, vă sfătuim să nu parcați mașinile sub copaci.















