Pe 17 iunie 1889, România își pleca fruntea în fața trecerii la cele veșnice a celui care avea să rămână, peste timp, „Luceafărul poeziei românești” – Mihai Eminescu. Trupul neînsuflețit al poetului național a fost adus și prohodit cu demnitate și rugăciune în Biserica „Sfântul Gheorghe-Nou” din București, una dintre cele mai vechi și mai încărcate de istorie lăcașuri de cult din capitală.

Aflată la kilometrul 0 al României, această biserică ctitorită de Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu a devenit, prin acel moment de mare încărcătură națională și spirituală, martoră a unei despărțiri simbolice dintre Eminescu și poporul său.

Într-un material video recent, părintele Prof. Dr. Emil-Nedelea Cărămizaru, parohul bisericii, a rememorat clipele acelei zile din 1889, dar și simbolurile rămase ca mărturie peste generații: „Biserica „Sfântul Gheorghe-Nou” a fost aleasă pentru slujba de prohodire a poetului nostru național, tocmai pentru că reprezintă o poartă a neamului spre cer. Aici, în duh de rugăciune și durere, l-au condus pe Eminescu spre veșnicie colegii, prietenii și iubitorii de cultură ai vremii. În patrimoniul bisericii se află și masca mortuară a poetului – o mărturie emoționantă a trecerii sale în lumea celor drepți.”

Masca mortuară a lui Mihai Eminescu – realizată imediat după deces – păstrează expresia senină, împăcată, a chipului său. Ea a devenit, de-a lungul timpului, simbolul tăcerii și al eternității care au învăluit imaginea poetului, după o viață zbuciumată.

La peste 135 de ani de la trecerea sa în veșnicie, Eminescu rămâne un spirit viu, iar rugăciunea rostită în acea zi din iunie 1889 la „Sfântul Gheorghe-Nou” continuă, în fiecare an, prin pomeniri, slujbe și recunoștință.