VINE FRIGUL! Un val de aer polar va scădea temperaturile!
România va fi puternic afectată în următoarele zile de un val de aer polar care aduce inclusiv temperaturi negative.
Un val de aer polar va afecta România începând de joi. Astfel, începând de pe 3 octombrie, România va fi cuprinsă, începând cu zona de nord-vest, de temperaturi extrem de reduse. Vineri, vremea se va răci semnificativ şi în sud şi est, urmând astfel ca la nivelul întregii ţări valorile termice să se situeze sub cele normale perioadei.
Vor fi înnorări temporar accentuate şi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi pe spaţii mici vijelii, în vestul, centrul şi nordul ţării precum şi la munte.
Temperaturile se vor situa cu până la 10 grade Celsius sub limita acestei perioade, iar minimele vor atinge limita îngheţului.
Şocul termic va fi cu atât mai puternic, cel puţin în România, cu cât temperaturile vor scădea brusc de la 25 de grade Celsius la sub 10 grade Celsius. Traiectoria valului de aer polar va continua până în nordul Mării Mediterante, sud-estul şi estul Europei, iar apoi îşi va continua deplasarea către estul extrem al continentului.
Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 11 şi 18 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 2 şi 13 grade.
Potrivit specialiştilor Severe Weather Europe, cele mai scăzute temperaturi vor fi înregistrate în România sâmbătă, 5 octombrie, atunci când maximele nu vor depăşi 5 grade Celsius.













