Vino alături de noi! Fii voluntar în situaţii de urgenţă!
Implicarea autorităţilor publice locale în dezvoltarea voluntariatului se reflectă în aspectele legate de constituire, încadrare, dotare, intervenţie a serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă constituite conform legii.
La nivelul judeţului Giurgiu sunt înfiinţate 54 de servicii voluntare pentru situaţii de urgenţă, în subordinea consiliilor locale existente. Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital aferente activităţii serviciilor de urgenţă voluntare se asigură din bugetele locale.
În prezent localităţile Toporu, Răsuceni, Vedea, Clejani, Bolintin Deal şi Bolintin Vale sunt dotate cu un număr de şapte autospeciale pentru stins incendii.
În ultimii ani se constată o creştere a implicării autorităţilor publice locale în dezvoltarea voluntariatului, prin alocarea unor sume de bani pentru achiziţionarea de utilaje şi mijloace tehnice, asigurându-se astfel un număr de 51 motopompe pentru stins incendii şi evacuarea apei, 2 bărci pneumatice, 35 buldozere/excavatoare, 4 autoturisme, 4 autospeciale transport, 38 tractoare şi remorci. De asemenea, asigurarea echipamentului de protecţie şi intervenţie este o preocupare constantă a autorităţilor publice locale.
In serviciul voluntar funcţia de şef serviciu se încadrează în mod obligatoriu cu personal angajat. În judeţul nostru, această funcţie este încadrată în proporţie de 66,66 %, iar contractele de voluntariat încheiate reprezintă 60,65 % din necesar.
Personalul angajat şi voluntar a participat, cu sprijinul consiliilor locale, la toate programele de pregătire derulate de inspectoratul judeţean pentru situaţii de urgenţă, conform Planului de pregătire în domeniul situaţiilor de urgenţă pe anul 2013, aprobat prin ordin al prefectului.
În anul 2013, procentul intervenţiilor la care au participat S.V.S.U din numărul total al intervenţiilor din sectorul de competenţă al I.S.U „ Vlaşca ” al Judeţului Giurgiu, a fost de 60,43 %, înregistrându-se o creştere semnificativă a implicării serviciilor voluntare în sprijinul comunităţii locale.
La nivelul localităţilor a crescut numărul de acţiuni preventive desfăşurate de componenta preventivă din cadrul S.V.S.U, executându-se un număr de 7402 controale la gospodăriile populaţiei şi instituţiile din subordinea consiliului local şi un număr de 481 activităţi de informare preventivă a populaţiei.
Vrei să te implici în viaţa comunităţii?
Vrei să dobândeşti competenţe noi?
Îţi place să lucrezi în echipă?
Vino alături de noi !
Fii voluntar în situaţii de urgenţă!
Adresează-te primăriei localităţii pe raza căreia locuieşti!













