VITEZA FACE VICTIME… LA PORTOFEL! 890 de șoferi „arşi” de polițiștii din Giurgiu într-o săptămână de foc!
În perioada 4-10 august, județul Giurgiu a fost sub lupa oamenilor legii, într-o acțiune de amploare desfășurată în cadrul ROADPOL-SPEED, parte a Programului Operațiunilor Europene 2025. Scopul? Tăierea elanului vitezomanilor și reducerea riscului de accidente rutiere.
Rezultatele? Șocante pentru unii, satisfăcătoare pentru siguranța rutieră:
890 de sancțiuni contravenționale aplicate, totalizând 537.517 lei – bani serioși, nu glumă!
504 șoferi prinși călcând pedala prea tare.
128 de permise reținute:
70 pentru depășirea vitezei legale,
4 pentru șofat sub influența alcoolului,
11 pentru circulație pe contrasens, plus alte cazuri grave.
52 de certificate de înmatriculare retrase pentru ITP expirat, lipsă acte și defecțiuni tehnice.
Și asta nu e tot! Aproximativ 600 de șoferi au fost testați pentru alcool și droguri – unii poate au răsuflat ușurați, alții… mai puțin.
Mesajul polițiștilor e clar:
Nu depășiți limitele de viteză!
Nu vă aventurați în depășiri riscante!
Respectați regulile și fiți civilizați în trafic!
Acțiunile de control continuă și în zilele următoare, pentru ca șoselele din Giurgiu să fie mai sigure și vitezomanii… mai puțini!