Get Adobe Flash player
+37
°
C
+38°
+23°
Giurgiu
, 22
+39°+24°
+39°+23°
+37°+21°
+39°+23°
+38°+21°
+39°+21°
Prognoză pe 7 zile

Arhive

Zeci de giurgiuveni au ajuns la spital cu muşcături de căpuşe!

61312939Mare atenţie, giurgiuveni, când ieşiţi la plimbare prin parcuri sau la pădure! Din iarbă vă pândeşte un duşman de temut: căpuşa. Este sezonul lor şi sunt extrem de periculoase, avertizează medicii. Pot provoca boli grave, cum ar fi Lyme. Numai în cursul acestei luni, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu au ajuns 65 de giurgiuveni  muşcaţi de căpuşe.

Insectele parazite au revenit la viață. Mușcătura căpuşelor nu e nedureroasă, așa că persoana înțepată nu realizează că este într-un pericol mortal, întrucât căpușele transmit boala Lyme! De la începutul lunii mai, potrivit directorului Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu, dr. Elena Dinu, 65 de giurgiuveni au ajuns la UPU cu înțepături ale acestor insecte.

Specialiștii recomandă folosirea de spray-uri anti-căpușe, care se pot aplica atât pe piele, cât și pe haine. Căpuşele pot fi întâlnite în grădini, în parcuri, în livezi sau în păduri, în tufişuri şi poieni, în ierburile de la marginea lanurilor sau pe gazonul din jurul casei, în camping, chiar şi pe animalele de casă – câini şi pisici (după plimbările lor mai aduc câteodată câte o căpuşă!). O căpuşă flămândă caută surse din care să se hrănească cu sânge: un om sau animal.

Simptome şi semne

Muşcăturile de căpuşă nu sunt dureroase, spun secialiştii. Principalele semne sunt durerea, roşeaţa şi tumefierea (umflarea) locului muşcăturii, uneori pot apărea vezicule însoţite de mâncărime. E posibil ca muşcătura să cauzeze oboseală, greaţă şi vărsături, amorţeală, dificultăţi de mişcare, dureri de cap, febră, frisoane, slăbiciuni musculare şi pierderea poftei de mâncare, semne asemănătoare gripei. Ultimele simptome prezentate arată începutul unei probleme serioase, transmise prin muşcătura căpuşei.

Cum poate fi extrasă 

Îndepărtarea căpuşei se poate face cu o pensetă astfel: căpuşa trebuie întoarsă pe spate şi apucată ferm cât mai aproape de piele, după care se trage uşor, iar aceasta va ieşi singură, fără vreun disconfort major. Cei ce nu au la ei pensetă, pot face la fel cu un fir de aţă pe care îl leagă în jurul regiunii dintre cap şi corp a căpuşei şi mişcă apoi uşor aţa din stânga în dreapta şi invers. Astfel, căpuşa se desprinde în întregime. Căpuşa trebuie pusă într-o pungă ce trebuie sigilată şi aruncată la gunoi.

După îndepărtarea căpuşei, trebuie spălată bine zona respectivă cu apă şi săpun, apoi aplicaţi o tinctură de iod. Cei ce nu pot scoate căpuşa în condiţii de siguranţă, trebuie să apeleze la ajutorul celui mai apropiat serviciu de urgenţă.

Marcela Petcu

Advertisement

Arhive