Get Adobe Flash player
+37
°
C
+38°
+23°
Giurgiu
, 22
+39° +24°
+39° +23°
+37° +21°
+39° +23°
+38° +21°
+39° +21°
Prognoză pe 7 zile

Arhive

OPERAȚIUNEA JUPITER, în forță în Giurgiu! Șapte percheziții în trei județe: sute de kilograme de substanțe periculoase, descoperite de polițiști

Descinderi de amploare în cadrul operațiunii JUPITER! Polițiștii giurgiuveni au pus în executare șapte mandate de percheziție domiciliară în trei județe, într-un dosar care vizează fabricarea, reambalarea și comercializarea ilegală a produselor de protecție a plantelor, dar și gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor periculoase.

Acțiunea s-a desfășurat ieri, 3 noiembrie, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române.

Potrivit IPJ Giurgiu, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, au descins la șapte adrese din localitățile Adunații-Copăceni și Vărăști, județul Giurgiu, municipiul Călărași și localitatea Dobroiești, județul Ilfov.

Perchezițiile au vizat domiciliile unor persoane cercetate pentru infracțiuni privind fabricarea, reambalarea, importul, exportul și punerea în circulație a produselor de protecție a plantelor ilicite, precum și neluarea măsurilor legale pentru eliminarea substanțelor și preparatelor periculoase devenite deșeuri.

190 de kilograme de substanțe periculoase, introduse ilegal în țară!

În urma descinderilor, polițiștii au descoperit și ridicat cantități importante de substanțe și materiale suspecte:

  • 190 de kilograme de substanțe periculoase, neomologate în România și introduse ilegal în țară;
  • 60 de kilograme de deșeuri periculoase;
  • un kilogram de substanță de culoare roz;
  • un telefon mobil.

În urma probatoriului administrat, față de un bărbat în vârstă de 55 de ani, din județul Ilfov, a fost dispusă continuarea urmăririi penale.

Mobilizare impresionantă de forțe

La acțiune au participat și polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului Criminalistic și Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul IPJ Giurgiu, alături de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Călărași, luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale Giurgiu și jandarmii Inspectoratului de Jandarmi Județean Giurgiu.

Operațiunea JUPITER continuă să vizeze destructurarea activităților infracționale și combaterea faptelor care pot pune în pericol siguranța cetățenilor și mediul înconjurător.

Persoanele cercetate beneficiază de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, precum și de prezumția de nevinovăție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement

Arhive